Rețea de traficanți de droguri, destructurată după percheziții în două județe

Rețea de traficanți de droguri, destructurată după percheziții în două județe
Publicat: 17/07/2019, 14:28

Procurorii DIICOT Călărași și ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Călărași au făcut 24 de percheziții domiciliare în orașele Călărași și Constanța, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic intern de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În aceeași zi, în Constanța a fost organizată o acțiune de prindere în flagrant în urma căreia o persoană a fost depistată în timp ce avea asupra sa cantitatea de 100 grame fragmente vegetale (cannabinoizi sintetici).

Anchetatorii bănuiesc că, începând cu anul 2017, a fost constituit un grup infracțional organizat ai cărui membri au acționat au cumpărat și preparat cantități mari de substanțe cu conținut psihoactiv pe care le-au vândut pe piața ilicită din orașele Călărași, Constanța, Slobozia, Fetești, precum și în localitățile limitrofe.

S-a constat că membrii grupării s-au aprovizionat cu substanțe cu conținut psihoactiv de la dealeri din municipiul Constanța, activitate intermediată de trei persoane.

De asemenea, s-a stabilit că acestea cumpărau, săptămânal, cantitatea de 100 grame de substanță cu conținut psihoactiv, pe care o porționau și o comercializau în plicuri, contra unor sume cuprinse între 15 lei și 25 lei.

Cu ocazia perchezițiilor au fost identificate și ridicate 160 de pliculețe și 26 doze ce conțineau fragmente vegetale, 6 pungi ce conțineau fragmente vegetale vrac (în total aproximativ 600 grame, din care 190 grame cannabis), zeci de punguțe autoblocante folosite la dozarea și comercializarea substanțelor, bunuri folosite la cântărirea substanțelor cu conținut psihoactiv și a drogurilor, bijuterii din aur și sumele de 11.500 lei, 750 euro și 1000 lire sterline.

Marți, procurorii DIICOT Călărași au dispus reținerea, pentru o perioadă de 24 de ore, a șapte persoane, urmând ca miercuri să fie prezentate Tribunalului Călărași, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, iar pentru două inculpate a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medicul unei femei de 114 ani spune ce am putea face cu toții pentru a...
Cutremurător! Celebrul actor a fost ucis în timp ce a încercat să oprească un jaf
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
O femeie care a ieșit la plimbare la marginea orașului a descoperit o comoară cu...
S-a elucidat misterul OZN-ului de pe pe fundul Mării Baltice. Ce au descoperit savanții: „Am...
Suferințele prin care a trecut soția lui Iosif Rotariu în ultimele luni: A ajuns să...
Cele mai căutate apartamente de către românii care vor să-și cumpere o locuință. Schimbări pe...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cum arată o biserică românească în Houston, America. Cât de frumoasă este clădirea! Românii se...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei...
Descoperire MAJORĂ! Cei care fumează CANABIS sunt de 2 ori mai...
România a pierdut un înger. Marea DOAMNĂ s-a stins. A lăsat în urmă un gol...
3 zodii care trec foarte repede peste despărțire. Își găsesc alt partener imediat
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Originea câmpului magnetic al Soarelui ar fi fost în sfârșit descoperită
×